Pierderea spontană a sarcinii include în sine avortul spontan precoce complet sau incomplet, sarcina oprită în evoluție, avort tardiv până la 24 săptămâni, sarcina ectopică și mola hidatiformă.

Majoritatea femeilor care au o pierdere, ulterior concep și au sarcini sănătoase! Doar 1% din ele vor avea avorturi repetate.

  • după 2-3 pierderi în anamnestic, riscul este de 28%
  • după 3+ pierderi, riscul este 43%

La fel joacă un rol și vârsta femeii:

  • La vârsta de 30 ani, 1 din 10 sarcini se termină cu pierdere spontană
  • La vârsta 35-39 ani, 2 din 10 sarcini
  • După 45 de ani, 5 sarcini din 10

Cauzele pierderilor spontane sunt:

  • Genetice: anomalii cromozomiale, în 50% de cazuri
  • Hormonale (ex. sindromul ovarelor polichistice)
  • Tulburări a coagulării sîngelui (ex. sindromul Antifosfolipidic, trombofilii ereditare etc. )
  • Infecții (ex. Citomegalovirus, Toxoplasmoza etc.)
  • Anatomie (ex. Incompetența cervicală, miom uterin submucos sau uter bicorn etc.)
  • Patologie extragenitală (ex. Patologia gl. tiroide sau DZ decompensat)

Care factori NU duc la pierdere:

  • Activitate fizică, exerciții, aerobică
  • Actul sexual
  • Stresul mamei, speriatul, mâncari pipărate, etc. 

Cînd urmează menstruația după pierdere? Majoritatea femeilor vor avea menstră la 4-6 săptămâni după pierdere, care poate fi mai abundentă și mai lungă ca de obicei.

Planificarea unei noi sarcini după o pierdere:

  • Primele 2 saptamini e nevoie abtinere de la relatii sexuale pentru a preveni complicatii infectioase, dupa care pot reincepe viata sexuala normala
  • Dupa o singura pierdere NU este nevoie sa astepte un timp anumit
  • Cînd femeia va fi stabila emotional si psihic
  • Daca pierderile sunt recurente (adica are mai mult de 2-3 pierderi) atunci este cazul sa se adreseze la specialist pentru a exclude anumite patologii enumerate mai sus! 

Majoritatea femeilor care au trecut prin pierdere sunt mai îngrijorate la următoarea sarcină și simt că necesită mai multe vizite la medic, investigații și ecografii. În realitate, acestea nu necesită nimic suplimentar, comparativ cu celelalte gravide.

În cazul femeilor care în antecedente au avut o sarcină ectopică, e nevoie ca examenul ecografic să se efectueze la 6-7 săptămâni pentru a diagnostica sarcina uterină sau mai devreme dacă apar eliminări sangvinolente sau dureri.

În cazul pierderilor spontane, NU AVEȚI NEVOIE de investigații și ecografii suplimentare. Dar aveți nevoie de a vă restabili fizic și emoțional. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s