Testul de sânge pentru sarcină este o metodă alternativă mai sigură pentru detectarea unei sarcini. Ca și în cazul testului pe bază de urină, testul pe bază de sânge depistează hormonul gonadotropină corionică umană (hCG) în sânge. Iar nivelul acesteia ne spune dacă avem sarcină sau nu. 

Avantajele testului de sânge de sarcină:

  • Detectează sarcina la termen foarte mic, 6-7 zile după fecundare. Reamintim că testul urinar de sarcină trebuie făcut la 3 zile de întârziere a menstruației.
  • Detectează nu doar prezența sau absența sarcinii, dar și atenționează dacă sunt depistate careva abnormalități ca sarcină multiplă, infecție, cancer (uter, plămâni, mamar, ovarian), sarcina ectopică, avort spontan, ulcer, cizoră 
  • Reprezintă și un screening pentru sindromul Down
  • Vorbește despre vârsta aproximativă a fătului

Dezavantaje:

  • Necesită vizita unui medic
  • Obținerea rezultatului durează mai mult timp

Deși testul de sânge are o exactitate mai mare decât testul de urină, și în cazul lui pot fi situații de fals pozitiv sau fals negativ.

Fals negativ pot fi în situații:

  • Testul efectuat prea devreme, deci trebuie repetat peste minim 48 ore
  • Consum de marijuana 
  • Administrarea medicamentelor pentru fertilitate

Fals pozitiv pot fi în situații:

  • Sarcină biochimică
  • Avort recent
  • Administrarea unor anumite medicamente ca antidepresantele, anticonvulsantele, diureticile, etc. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s