Vasectomia este o metodă de contracepție pentru bărbați, cu impact permanent și ireversibil. Aceasta mai este numită sterilizare masculină sau contracepție chirurgicală masculină.

Cum se efectuează? Operația intervine la nivelul canalelor care transportă spermatozoizii către penis prin tăiere, ligaturare, aplicare de căldură sau electrocauterizare. Efectul final duce la împiedicarea spermatozoizilor de a ajunge în lichidul seminal. Deci, ca rezultat, sperma ejaculată nu duce la o sarcină.

Important de reținut:

  • Vasectomia nu influențează performanța sexuală a bărbatului!
  • Vasectomia nu produce schimbări la nivel de erecție!
  • Procedura nu cauzează creștere sau scădere în greutate a bărbatului.
  • Procedura devine eficientă după 3 luni de la intervenție! Iar în perioada acestor prime 3 luni, cuplul trebuie să folosească o altă metodă de contracepție.
  • Eficiența metodei este de mai puțin de 2 sarcini la 1000 de femei timp de 1 an. Cel mai des, aceste sarcini apar pentru că cuplul nu a folosit alte metode de contracepție pe durata primelor 3 luni după operație.

Efecte secundare: lipsesc.

Complicații, extrem de rare:

  • Durere la nivelul scrotului sau testiculelor
  • Infecție la locul inciziei sau în interiorul inciziei
  • Sângerare sub piele (hematom)

De ce unii bărbați preferă vasectomia?

  1. Este o procedură lipsită de nocivitate.
  2. Este o procedură permanentă și convenabilă.
  3. Are mai puține efecte secundare decât metodele utilizate de femei.
  4. Bărbatul își asumă responsabilitatea pentru contracepție.
  5. Crește plăcerea și frecvența contactelor sexuale.

Deși vasectomia este posibilă în Republica Moldova, aceasta este efectuată în cazuri extrem de rare, din lipsa de cerere pentru procedura respectivă.

Acest articol apare cu susținerea Fondului ONU pentru Populație @UNFPAMoldova, iar informațiile expuse aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UNFPA.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s