Sarcina biochimică reprezintă un tip de avort spontan și este o experiență pe care o trăiește cel puțin o dată – fiecare a doua femeie. Aceasta reprezintă o sarcină, care încetează să crească și să evolueze, înainte de a fi vizibilă la ecografie (USG). Ce se întîmplă defapt?
Caz clinic #1:
- Pacienta Z, S0 N0 (sarcini = 0, nașteri = 0), 22 ani
- Acuze: reținerea menstruației 3 zile, test de sarcină pozitiv
- Anamneza: ultima menstruație la 15.11, test urinar de sarcină pozitiv pe 16.12
- Anamneza somatică, alergologică: neagravată
- Obiectiv: starea generală satisfăcătoare, afebrilă, normotensivă
- Examen în valve: fără particularități
- Test la HCG din sînge (gonadotropina corionică umană = hormonul sarcinii) = 198 mUI/ml
Examen USG transvaginal (16.12): Endometru cu incluziuni hiperecogene, nu se vizualizează sacul gestațional. Concluzie USG: date pentru sarcina uterină lipsesc.
Peste 24 ore pacienta repetă valoarea HCG, care, în caz de sarcină uterină, ar trebui să își dubleze valoarea. Rezultatul nou = 186mUI/ml, deci e aproximativ același nivel, puțin scăzut. Tot în aceeași zi au început eliminări menstruale.
Un moment important, însă, la așa valoarea a HCG-ului, dacă au început eliminările sangvine, iar USG-ul nu confirmă sarcina, noi nu putem exclude o sarcină extrauterină, de aceea valoarea UCG-ului trebuie să fie monitorizată pînă nu ajunge aproape de 0.
Pacienta a repetat analiza HCG peste încă 24 de ore, valoarea nouă = 52mUI/ml, ceea ce demonstrează că pacienta a avut o sarcină biochimică.
DECI:
- Sarcina biochimică este frecventă si constituie 50-70% din numărul de avorturi spontane.
- Pînă la 50% din femei au avut experiența a cel puțin unei astfel de sarcini.
- Dacă pacienta nu făcea testul de sarcină la a 3-a zi de reținere a menstruației, ea nici nu observa că a fost gravidă, dar spunea că în luna respectivă a avut o reținere de 5 zile.
- În astfel de cazuri, femeia rămîne însărcinată, zigotul se implantează, dar are loc avortul spontan și acest lucru rămîne atît de imperceptibil pentru corp, încît nici USG nu îl vizualizează, nici femeia nu suspectă că a fost gravidă. Doar testul de sarcină este cu rezultat pozitiv.
