Cum mărim șansele de a concepe?

Pentru a ridica problema infertilității în cuplu este nevoie ca acesta să trăiască viață sexuală regulată, în afara oricărui tip de contracepție (nici măcar act întrerupt), timp de 1 an de zile și sarcina să nu survină. Și doar atunci e cazul să se adreseze la medic.

80% din cupluri concep timp de 1 an, iar din cei 20% rămase, 10% concep în următorul an.

Cum putem îmbunătăți șansele?

  • Nu căutăm și nu “pândim” ovulația. De ce?
    • Într-un ciclu menstrual REGULAT, de 28-35 de zile, ovulația se poate întâmpla din a 11-a zi până la a 21-a zi, DAR asta nu înseamnă că sigur va fi la a 14-a zi sau cum scrie calendarul dvs menstrual electronic. Într-o lună, ovulația poate fi la a 11-a zi, iar în altă lună la a 18-a zi, iar calendarul să arate a 15-a zi.
    • Testele de ovulatie, acestea arată pozitiv în 80% cazuri, ceea ce înseamnă că în 20% de cazuri ovulația poate fi, iar testul nu arată. De aici reiese următoarea recomandare.
  • Duceți viață sexuală regulată, la fiecare 2 zile, maxim fiecare 3 zile, fără a vă gândi că ovulația va fi azi sau poate mâine.
  • Plus, multiple studii arată că calitatea spermei este cea mai bună la ejaculări regulate la 2-3 zile.
  • Următorul moment reprezinta IMC (indicele masei corporale). Daca acesta este mai mare de 30, poate influența ovulația. S-au facut studii unde s-a demonstrat ca scaderea masei corporale cu cel puțin 5-10% mărește considerabil șansa de a concepe! Aici se referă și femeile subponderale, respectiv, adaosul ponderal la fel mărește șansa.
  • Alt moment este STRESUL. Acesta influențează la nivel creierului axa hipotalamo-hipofizară și poate inhiba producerea adecvata de hormoni cu consecinte asupra ovulatiei și șanselor de a concepe.

Cum pot bărbații contribui la acest capitol?

  • Evitarea alcoolului, fumatului (imbunatateste calitatea spermei)
  • Dieta bogată în Zinc și Vitamina E (se mai numește vitamina fertilității)
  • Să țină testiculele la “rece” și anume: evitarea băilor fierbinți și saunelor (acestea scad mobilitatea spermatozoizilor).

Distribuie postarea