Cum să înțeleg că sunt în perioada fertilă?

Atunci când vorbim despre metodele de contracepție bazate pe recunoașterea metodei fertile, de fapt vorbim despre încercarea de a înțelege când femeia este în perioada fertilă a ciclului menstrual – adică perioada când ea poate rămâne însărcinată.

Pentru perioada fertilă cuplurile vor alege să se abțină de la relații sexuale sau să folosească o careva metodă de contracepție (de exemplu, actul sexual întrerupt sau prezervativul). Iar pentru perioada în afara perioadei de fertilitate – să ducă o viață sexuală neprotejată, unde “neprotejată” include și ejacularea bărbatului în vaginul femeii.

Deci, care sunt metodele de a înțelege când femeia este fertilă?

Metodele bazate pe calendar:

  1. Metoda zilelor standard poate fi folosită doar dacă femeia are ciclurile menstruale regulate între 26 și 32 zile. Și simplu: se evită actul sexual neprotejat între zilele 8-19 ale ciclului, unde ziua 1 este prima zi de menstruație.
  2. Metoda calendarului: femeia duce evidența ciclului menstrual pentru minim 6 luni. Scade 18 zile din durata celui mai scurt ciclu menstrual – aceasta va fi prima zi considerată fertilă. Și scade 11 zile din durata celui mai lung ciclu menstrual – aceasta va fi ultima zi de perioadă fertilă. În perioada dintre aceste zile cuplul evită actul sexual neprotejat.

Metodele bazate pe simptome: 

  1. Temperatura bazală: Femeia îşi măsoară temperatura rectală la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă înainte de a se ridica din pat şi înainte de a mânca ceva. Aşteaptă ca temperatura ei să crească uşor – cu 0,2° până la 0,5° C – imediat după ovulaţie. Cuplul evită contactul sexual neprotejat din prima zi a menstruației până trec 3 zile după ce temperatura femeii a crescut peste temperatura obişnuită.
  2. Metoda celor două zile sau metoda mucusului cervical: Femeia verifică secreţiile vaginale în fiecare zi. În perioada de ovulație eliminările devin transparente și foarte elastice. Cuplul va evita actul sexual în zilele respective.

Eficiența acestor metode este relativ joasă și nu este recomandată adolescenților sau cuplurilor unde femeia nu are un ciclu menstrual regulat.

În mediu, 15 din 100 de cupluri vor prinde sarcină pe durata primului an de utilizare a acestor metode, în mod obișnuit.

Dar, dacă toate regulile sunt respectate, iar în perioada în afara fertilității cuplul recurge la abstinență, eficacitatea crește și arată astfel:

  • Metodele bazate pe calendar – 5 sarcini la 100 femei în 1 an
  • Metoda celor două zile – 4 sarcini la 100 femei
  • Metoda temperaturii corporale bazale – mai puțin de 1 sarcină la 100 femei

Toate metodele enumerate sunt naturale, nu au nici un risc și nici un efect secundar asupra sănătății femeii sau a cuplului.

Acest articol apare cu susținerea Fondului ONU pentru Populație @UNFPAMoldova, iar informațiile expuse aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UNFPA.

Distribuie postarea