Una dintre cele mai categorice metode de contracepție este sterilizarea feminină, cunoscută și sub denumirile de ligaturarea sau legarea trompelor.
Procedura se recomandă doar femeilor care sunt sigure că nu își mai doresc copii niciodată.
Există 2 modalităţi de abordare chirurgicală a sterilizării feminine:
- Minilaparotomia implică efectuarea unei mici incizii la nivelul abdomenului. Trompele uterine sunt aduse la locul inciziei, pentru a fi tăiate sau blocate.
- Laparoscopia implică inserarea în interiorul abdomenului, printr-o mică incizie, a unui tub lung şi subţire, prevăzut cu o lentilă. Acest laparoscop permite medicului să vadă şi să blocheze sau să taie trompele uterine în abdomen.
Ce efect are? Trompele uterine sunt blocate sau tăiate. Ovulele eliberate din ovare nu se pot deplasa de-a lungul trompelor şi, astfel, nu întâlnesc spermatozoizii.
Ce este important să cunoaștem?
- Riscul de sarcină, totuși, nu este nul. În primul an circa 5 femei din 1000 pot prinde sarcină.
- Timp de 10 ani de utilizare circa 2 femei din 100 pot prinde sarcina.
- Chirurgia de reversibilitate este dificilă, costisitoare şi, în multe zone, nu este disponibilă. Atunci când este efectuată, intervenţia deseori nu este urmată de sarcină.
- Dar, obținerea unei sarcini după sterilizare ar putea fi obținută prin fertilizare in vitro.
- Procedura nu are efecte negative asupra sănătății.
- Complicațiile care pot apărea după sunt legate de faptul că este o procedură chirurgicală, care implică și utilizarea anesteziei.
Dezbatem câteva mituri despre sterilizarea feminină:
- Nu cauzează dereglări hormonale.
- Nu cauzează modificări în ciclul menstrual.
- Nu implică extirparea chirurgicală a uterului.
- Nu cauzează nicio modificare a greutăţii, apetitului sau înfăţişării fizice.
- Nu modifică comportamentul sau apetitul sexual al femeilor.
Acest articol apare cu susținerea Fondului ONU pentru Populație @UNFPAMoldova, iar informațiile expuse aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UNFPA.